Din toamna trecută au fost majorate cotele de redevență prevăzute de Legea petrolului, printr-o ordonanță de urgență a Guvernulu.i
Fondul de investiții Early Game Ventures anunță primul său exit din acest an. PDQ, companie internațională de management pentru activele software a achiziționat CODA Intelligence, companie specializată în soluții de cybersecurity și una dintre primele investiții ale EGV I.
Fondul de investiții românesc Underline Ventures, înființat de Bogdan Iordache în 2022, a finalizat subscripția primului fond la 20 de milioane de dolari. Fondul se va concentra în continuare pe susținerea antreprenorilor în tehnologie est-europeni, care construiesc startup-uri cu o creștere accelerată și cu ambiții globale. Underline Ventures dorește să investească în peste 20 de startup-uri la început de drum fondate de antreprenori români, dar și est-europeni, cu o investiție medie de 500.000 de dolari.
Cele circa 6 luni de producție de gaze de anul trecut, în care s-au extras cam 600 milioane metri cubi, le-au adus concesionarilor de la Midia profituri nete comulate în sumă de peste 1,2 miliarde lei, într-un an cu scumpiri istorice pe piețele angro europene, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, care a dus la reducerea masivă a exporturilor de gaze în UE ale gigantului rus de stat Gazprom.
Tranzacția prin care Antonio Eram a vândut pachetul majoritar de acțiuni al grupului de firme Netopia către fondul de investiții Innova, înregistrat în Polonia, fond care pe piața locală a mai investit, printre altele, în La Fântâna, PayPoint, Optical Investment Group, Optiplaza, OPTIblu, este în analiza Consiliului Concurenței.
În cele 6 luni și jumătate de producție din 2022, din exploatarea offshore Midia s-au extras circa 600 milioane metri cubi de gaze naturale, după cum a relatat Profit.ro. Producția totală internă a României de anul trecut (pe tot anul) s-a ridicat la aproape 10 miliarde metri cubi.
Adrian Viman, fost CEO al Kaufland România, dar și al rețelei de 700 de magazine din Germania, devenit astfel cel mai puternic executiv român, a intrat cu o participație 5,72% în acționariatul Techventures Bank, fosta Bancă Feroviară, prin intermediul Adivi Estate, companie activă în sectorul imobiliar românesc.
Anul trecut, pe fondul climatului economic dificil, nivelul investițiilor în companii la nivel global a scăzut cu aproape 70%, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Cristian Munteanu, managing partner al fondului de investiții Early Game Ventures. Apetitul scăzut al investitorilor s-a menținut și în 2023.
eJump Media, furnizor de servicii IT (consultanță, planificare și dezvoltare software, web design și aplicații mobile), a atras o investiție, pentru 30% din capitalul social, de la VMS (Vehicle Management System) și ATM Ventures, companii parte din Grupul Autonom.
inki.tech, platformă de închiriere de echipamente mobile, precum laptopuri, telefoane sau tablete, anunță o nouă rundă de finanțare condusă de Helvetia Ventures Fund, ramura de investiții a grupului elvețian de asigurări Helvetia. Finanțarea va avea mai multe utilizări, precum o platformă IT îmbunătățită și integrări cu operatori telecom, distribuitori și platforme de gestiune HR și payroll.
Compania Air Claim, care se ocupă cu gestionarea pretențiilor pentru întârzieri de zbor, anulări și suprarezervări, a achiziționat integral societatea de dezvoltări imobiliare Sweetart Home, relevă date analizate de Profit.ro.
Tranzacția priin care Antonio Eram a vândut pachetul majoritar de acțiuni al grupului de firme Netopia către fondul de investiții Innova, înregistrat în Polonia, fond care pe piața locală a mai investit, printre altele, în La Fântâna, PayPoint, Optical Investment Group, Optiplaza, OPTIblu, este în analiza Consiliului Concurenței.
Startup-urile de tehnologie din Europa Centrală și de Est, inclusiv din România, vor putea obține noi finanțări de capital de risc printr-un fond de investiții polonez susținut de Uniunea Europeană și care are și parteneri români în echipă.
ATM Ventures, vehiculul investițional controlat de frații Marius și Dan Ștefan, proprietarii grupului Autonom, cel mai mare cumpărător de autovehicule din România, și Autonom International, parte a aceluiași grup, au preluat integral West Credit Leasing IFN, companie cu venituri totale de circa 800.000 lei anul trecut, tranzacția având ca scop extinderea liniilor de afaceri existente și introducerea unor servicii complementare în portofoliu, pentru a răspunde mai bine cerințelor clienților sau a adresa segmente de piață diferite.
Antonio Eram a vândut pachetul majoritar de acțiuni al grupului de firme NETOPIA. către fondul de investiții Innova, înregistrat în Polonia, fond care pe piața locală a mai investit, printre altele, în La Fântâna, PayPoint, Optical Investment Group
Startup-ul tech Pluria, lansat în septembrie 2020 în România și Spania de către antreprenorul Andrei Crețu și prezent acum în 10 țări de pe 2 continente, a anunțat o rundă de investiție de 2 milioane de dolari condusă de Eleven Ventures, una dintre cele mai importante firme de capital de risc din Europa de Sud-Est. În afară de Eleven, Phoenix Venture Fund (SUA), Croton Capital (Germania) și WIT Angels Club (România) au contribuit de asemenea la rundă, subliniind potențialul global al start-up-ului fondat în România.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a continuat și anul acesta să îi amendeze pe concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producția de gaze a debutat în vara lui 2022, pentru nerespectarea obligației impuse prin OUG tuturor producătorilor români de gaze, de a vinde la prețul de 150 lei/MWh cantitățile necesare de gaze rezultate din activitatea de producție internă curentă pentru asigurarea consumului clienților casnici și al producătorilor de energie termică care alimentează sistemele centralizate de încălzire a populației.
FlatAway, platformă online pentru închirierea de locuințe, lansată în acest an cu un portofoliu inițial de peste 400 de proprietăți în Bulgaria și România, vrea să strângă 500.000 de euro de la investitori întro rundă pre-seed, bani ce vor fi folosiți pentru accelerarea extinderii pe piețele internaționale.
Startup-urile IT din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, vor putea obține finanțări, în schimbul unei părți din business, de la un nou fond de investiții susținut de Uniunea Europeană, lansat de firma poloneză de capital OTB Ventures, care a investit și în startup-ul românesc FintechOS.
Magazinul online de fructe și legume ecologice Froopt, lansat în vara anului trecut, a atras recent în acționariat fondul de investiții Netopia Ventures, parte din grupul Netopia. Froopt a fost dezvoltat cu scopul de a oferi posibilitatea micilor fermieri să-și vândă produsele, iar consumatorilor acces la acestea.
Eleven Ventures, firma de venture capital originară din Bulgaria, axată pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, anunță lansarea Eleven Alpha – un program de trei luni adresat antreprenorilor care fac primii pași în dezvoltarea propriilor business-uri
ATM Ventures, vehiculul investițional controlat de frații Marius și Dan Ștefan de la Autonom, a preluat 24,88% din acțiunile SMV The Vets, cea mai mare rețea de clinici veterinare din Capitală.
LIH are în derulare, printr-un parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj.
Froopt, magazin online de fructe și legume ecologice, a intrat în portofoliul NETOPIA Ventures, fond de investiții ce face parte din grupul de firme NETOPIA.
Companiile care văd oportunitățile crizei și continuă să se dezvolte indiferent de context, astfel încât, la sfârșitul crizei, să ajungă într-o poziție semnificativ mai bună pe piață sunt cele care vor atrage cele mai multe finanțări de la fondurile de investiții, a spus, la PROFIT NEWS TV, Radu Georgescu, fondatorul Gecad Ventures.